Bloguri de firmă

blog-wordle

În marketingul de azi, cel puţin în ultimii 20 de ani, comunicarea (publicitatea adică), şi-a mutat centrul de interes dinspre produs, spre organizaţie. Ca să ajungi în topul preferinţelor clienţilor, nu mai e de ajuns să ai cel mai bun produs. Trebuie ca produsul tău să vină cu ceva în plus, cu o „experienţă“, cu o senzaţie, cu un „statement“, iar organizaţia nu mai poate sta deoparte, ascunsă în spatele produsului. Şi ea trebuie să semnifice ceva, să creeze o legătură cu clienţii pe cât mai multe planuri, să le ofere cât mai multe „experienţe“ pe lângă produsul în sine, să comunice cât mai personal şi cât mai direct cu clientelă. Şi de asemnea, trebuie să dovedească că se implică puternic în viaţa societăţii şi că îi pasă de mai multe decât de propriul profit, dar despre asta vorbim altădată.

Acum vreau să vorbesc despre noua tendinţă a corporaţiile în comunicarea cu clienţii. Blogurile. Exact. Blogurile de firmă. Ele au mari avantaje. În primul rând, faţă de site-urile oficiale, pline de informaţie, prezentări, reclamă, ele au un caracter neoficial. Aici nu produsele şi organizaţia sunt în prim plan, ci clienţii şi angajaţii, faţa umană a firmei. Este un mediu prietenos şi plăcut, „casual“, departe de business, în care se discută opinii, păreri, sugestii, întâmplări simpatice, informaţii utile, glume etc. Se cer părerea clientului, sugestii, idei, toate în mod neoficial, toate în scopul creări unei legături afective între organizaţie şi clientul final, luat la nivel individual, nu ca şi segment de piaţă, de exemplu.

Şi acum să vă prezint şi nişte bloguri de firmă cu adevărat reuşite.

Primul care iese în evidenţă este My Starbucks Idea. Face parte tot din strategia de marketing a Starbucks despre care am vorbit săptămâna trecută. În dorinţa lor de a satisface cât mai bine clientul, cei de la Starbucks au decis ca, decât să încerce să ghicească ce să facă, mai bine îi lasă pe clienţi să le spună. Aşa că pe această pagină oricine poate intra şi trimite o sugestie despre orice legat de Starbucks. De la designul cafenelelor până la un produs nou sau o nouă campanie publicitară. Ideile sunt apoi votate de ceilalţi utilizatori şi, dacă strângi suficiente voturi, ideea ta poate fi aplicată.

E un fel de personalizare la scară mare, ca să zic aşa. Aruncă o privire, sigur e ceva interesant de văzut.

Altă firmă care are un blog interesant şi foarte bine întreţinut este Blackberry. Deşi poate per total vânzările de telefoane noi au scăzut în ultima vreme, clienţii Blackberry sunt printre cei mai fideli faţă de companie, şi datorită politicii extrem de apropriate faţă de client şi a felului special în care îl face să se simtă.

Inside Blackberry este împărţit pe 3 categorii, Developers Blog se adresează celor care creează aplicaţii pentru Blackberry, Business Blog utilizatorilor de business şi îi ajută să îşi folosească telefonul la capacitate maximă  şi Help Blog, unde se răspunde la întrebări sau se prezintă funcţii, rezolvarea situaţiilor des întâlnite în utilizarea telefoanelor. Blogul este întreţinut de angajaţii companiei, care au grijă să mai prezinte din când în când şi atmosfera din cadrul echipei „care face totul să se întâmple“.

Cam atât despre blogurile de firmă. De multe ori, dacă chiar vreţi să cunoaşteţi foarte bine o companie, o privire pe blogul ei poate fi mult mai utilă şi mai plăcută decât pe site-ul oficial, care de obicei este plin de clişee, de lucruri „care trebuie să existe“.

Nu există postări pe aceeași temă.

Comment on this post