Romanul adolsecentului miop
Printre munți de zăpadă și mai nou, băltoacele create din topirea ghețarilor, printre pete de urină canină – sper că nu și umană – și grămăjoare de răhăței de pudeli, cu bocancii plini de fleșcăială, pe urmele înguste lăsate de alții ca el înainte, își face apariția adolescentul miop, în vacanța dintre semestre, împreună cu romanul său.
În pregătirile asidue, desigur, pe care le faceți pentru noul semestru, pentru noile materii, cursuri, seminare și într-un final chinurile sesiunii, poate furați puțin din voința și stilul de viață, adolescentin, ce-i drept, așa cum o sugerează și titlul, al personajului acestui roman de care voi vorbi.
Celebru ca scriitor încă din 1933 (după apariția romanului „Maitreyi”), iar ca savant de prestigiu universal din 1936 (după publicarea volumului „Yoga”), Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) figurează în aproape toate dicționarele și enciclopediile lumii.
Orientalistul, folcloristul, eseistul, istoricul religiilor, etnologul, romancierul, conferențiarul, memorialistul, nuvelistul, dramaturgul – iată doar câteva dintre numeroasele fațete ale unei proteice personalități.
Cel mai valoros dintre ineditele <definitivate> ale adolescenței este, fără îndoială, Romanul adolescentului miop, alcătuit din circa 200 de pagini, care există în cinci-șase versiuni (din păcate incomplete) în arhiva din țară a scriitorului. Început în mai 1921, se numea inițial Jurnalul unui om sucit. În clasa a VI-a (1923) titlul devenise Romanul unui om sucit pentru ca forma definitivă, redactată în 1925, să fie cea cunoscută astăzi. Deosebit de interesante sunt paginile rămase inedite, în special cele referitoare la pasiunea de naturalist, biolog și chimist a eroului. În octombrie 1921, în caietul intitulat Jurnalul unui om sucit, notează că și Fabre primise în copilărie epitetul de leneș, dar după asta s-a pus pe muncă, întrecându-i pe toți. Comparându-se cu naturalistul său preferat, descrie odăița mansardei plină de eprubete, borcane, rafturi de cărți, un mic muzeu. Cufundându-se în mirifica lume a micilor viețuitoare, uita toate necazurile zilei. Era în stare să stea neclintit, ore întregi, în fața micului său acvariu, improvizat dintr-un borcan de murături, unde se zbătea o întreagă familie de tritoni.
Indubitabil e faptul că Romanul a fost definitivat înainte ca autorul să fi împlinit 19 ani. Perioada studenției va fi oglindită în partea a doua a romanului, intitulată Gaudeamus. Încă înainte de a pleca în India, în primăvara anului 1928, îl roagă pe Ionel Teodoreanu să-i citească romanul și să-l recomande Editurii „Cartea Românească”. Scriitorul ieșean îi înapoiează după câteva zile manuscrisul însoțit de o caldă scrisoare, subliniind calitățile și <lipsuruile>: lirismul și frenezia.
Romanul adolescentului miop e un jurnal deghizat, autorul mimând că aceste notații sunt doar „materia primă” ce urmează, ulterior, să fie prelucrată. Intenționat, însă, transformarea n-a mai avut loc. Mircea Eliade ne prezintă astfel prima formulă a concepției sale asupra autenticității, teoretizată ulterior în eseurile sale și perfecționată în Maitreyi (1933) și Șantier (1934).
Viața de licean nu constituise până în 1924-1925 cadrul niciunei cărți din literatura noastră. Școala, adolescența, experiențele erotice le vom întâlni cu mult mai târziu în Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș și Cișmigiu et Comp. de Grigore Bejenaru, devenite best-seller-uri ale câtorva generații (și incredibile surse de inspirație pentru mine). Romanul lui Eliade, precedându-le cu câteva decenii, le e superior prin sinceritate și autenticitate, prin fervoarea și febrilitatea unor capitole care ne familiarizează cu preocupările enciclopedice de orientalism, istoria religiilor, filozofie și literatură universală, prin felul cum foarte tânărul autor trece pe nesimțite, cu dezinvoltură, de la o tonalitate la alta. Nu trebuie sa uităm: avem în față opera unui adolescent, elev de liceu, care anterior se exersase în scrierea câtorva nuvele, povestiri fantastice și articole științifice de popularizare.
Romanul adolescentului miop alături de volumele memorialistice, constituie o importantă sursă documentară. Adolescența și tinerețea lui Mircea Eliade pot fi reconstituite integral din aceste pagini. Ne familiarizăm astfel cu felul de a fi și de a gândi al adolescentului, cu introspecțiile sale, cu voința de nestrămutat, cu atitudinea sa față de școală și față de viață.
Voi cita un fragment de auto-ironie, în care Eliade notează cu malițiozitate despre propria-i pregătire, și în care ne regăsim, zic eu, cu toții, atunci când avem de învățat:
„Haide, domnule! Mă răstii eu către mine însumi.
De câte ori încercam să citesc primul capitol, descopeream ori că creionul nu e destul de ascuțit, ori că tabla de logaritmi nu e la îndemână, că fereastra scârțâie, câ nu mi-am așezat comod picioarele, că gulerul de la cămașă mă supără, că hârtia de pe masă e pătată, că praful de pe iconiță n-a fost șters de la Duminica Tomei, că s-a uscat cerneala în călimară, că n-are să-mi ajungă hârtia.” Peste câteva pagini reia aglomerarea de motive, hiperbolizând: „La patru jumătate m-am dus să fac dușul rece; la 5 ½ m-am convins că sufăr de foame și m-am coborât să mănânc; la 6 ½ am citit o revista; la 7 mi-a fost sete; la 7 ¼ mi s-a rupt creionul, la 7 ½ am devenit melancolic auzind ciripitul păsărilor, la 8 m-am socotit persecutat, la 8 ¼ am aprins lampa – cu toate că nu era absolută nevoie – la 8 ½ mi-am examinat fața în oglindă, la noua fără douăzeci am luat niste însemnări psihologice pentru romanul meu, la 9 fără zece m-am hotărât să mă odihnesc puțin ca să nu mă surmenez, iar la 9 fără 5 am fost chemat la masă…” Vă sună cunoscut?
Scris de un adolescent, primul roman al lui Mircea Eliade folosește procedee ale prozei moderne și se citește cu deosebit interes. Nu conținutul este important în acest roman, ci tonul, vibrația geniului scriitorului. Eu l-am citit într-o zi, pentru că am fost fascinat de inteligența frazelor, de limbaj, cât și de subiectul acestui jurnal.
Voi ce părere aveți despre roman? Dar despre Mircea Eliade? În acest roman vă puteți găsi resursele pentru a duce la bun sfârșit ceea ce vă inspiră pe voi, de a avea un țel și de a îl atinge, în fine, de a fi stăpâni pe nărăvașul armăsar numit voință.
Informații culese din Postfață de Mircea Handoca.
Nu există postări pe aceeași temă.
